Reptila avansa lent si precaut in jungla deasa. Imaginile multicolore ii defilau pe retinele acoperite de pleoape cu solzi grosi, intr-un caleidoscop cetos, corespunzator vederii sale obisnuite. Adulmeca cu nesat aerul reavan, incarcat de emisiile imbatatoare ale ecosistemului tropical, si calca solul cu intreaga suprafata a talpilor, pentru a-si accentua la maximum sensibilitatea la vibratii. Ramasa fara dispozitivul optic avea dificultati reale in focalizarea imaginilor statice, fiind constant derutata de aparitiile sagetatoare sau orbitande ale insectelor care zburau in aerul cald al junglei. Insa capacitatea constitutionala a armei sale de mana de a detecta posibilele tinte pe baza caldurii corporale urma sa ii faciliteze sarcina atunci cand, in cele din urma, se va intalni cu umanoizii aceia sacaitori care o facusera sa parcurga atata drum in virgina padure tropicala. Hotarat lucru, asemeni tuturor rozatoarelor si mancatorilor de cadavre, caricaturile alea de fiinte inteligente stiau sa se ascunda atunci cand se intampla sa fie haituite. Nu i-ar fi fost de mirare daca s-ar fi refugiat in vreo groapa sapata premonitoriu in pamantul ud sau in coroanele dese ale arborilor. Punandu-si ambele picioare in contact cu pamantul in acelasi timp, Erul simti o trepidatie puternica, care ar fi fost asimilata vreunui cutremur daca ar fi fost in masura sa fie perceputa de o alta specie. Fie erau cateva animale de mari dimensiuni care se deplasau in turma, cel mai probabil niste simieni, fie erau chiar cei cautati de el. Indiferent de situatie, singurele vietati care ar fi avut sens sa se afle acolo sub forma unui grup nu puteau sa fie altele decat niste maimute, dintr-o increngatura sau dintr-alta. Erul zambi dispretuitor, anticipand carnagiul pe care urma sa-l produca. El era unul dintre cei mai buni vanatori de recompense imperiali, ucigand sau capturand sute de fugari, din toate speciile si din toate colturile Galaxiei. Reusise aproape intotdeauna sa-si duca misiunile la bun sfarsit, chiar si in situatii mai dificile decat cea de acum. De data aceasta fusese trimis sa recupereze, vii sau moarte, trupurile a trei umanoizi apartinand unei rase mamaliene nemaiintalnite inca. Nemernicii isi lasasera nava inter-planetara pe orbita acestei planete, aflata in zona habitabila a sistemului planetar al stelei Waden, dupa care asolizasera cu o nava atmosferica. Probabil ca era un echipaj de cercetare al uneia dintre civilizatiile auto-intitulate benigne de la periferia bratelor spirale ale Galaxiei si care, odata ajunse la nivelul calatoriilor inter-stelare, intrasera in extazul acestora incepand sa hasureze Galaxia in sectoare si regiuni si sa stabileasca contacte cu civilizatiile inteligente. Insa Imperiul nu era deloc incantat de asemenea initiative presupus stiintifice si diplomatice ale raselor larvare, politica oficiala fiind una de combatere din radacina a acestor manifestari adolescentine ale dorintei de emancipare specifice. Partea buna era ca astfel toate rasele care scapasera vigilentei retelei de contraspionaj imperiale isi deconspirau singure existenta si ofereau contracte banoase vanatorilor de recompense ca Erul. Iar aceasta si pentru faptul ca, statistic vorbind, mai toate civilizatiile nou-aparute nu aveau aproape niciodata resursele tehnologice de a trimite echipaje numeroase dincolo de habitatele lor cosmice naturale, furnizand carne de tun celor din breasla lui Erul si material de studiu xeno-tehnologic inginerilor si astrofizicienilor imperiali care urmau sa examineze vehiculele spatiale supuse deratizarii. Ca un facut, majoritatea speciilor pe care le vanasera in ultima perioada erau mamaliene, motiv pentru care toti cei care lucrau in domeniu, de la vanatori de recompense la xeno-patologi, astro-geografi si analisti militari considerau ca termenul de deratizare era cel mai adecvat pentru a denumi procedura de stabilire a contactului cu civilizatiile emergente.
Pusca cu laser incepu sa pulseze, alternand pe displayul sau intreg spectrul cromatic vizibil ochilor reptilieni ai lui Erul, pentru ca in clipa urmatoare un patruped paros si masiv sa treaca la cateva brate in fata sa, scotand niste grohaituri puturoase, caracteristice vreuneia dintre speciile de mamifere erbivore al caror habitat era jungla. Erul fu tentat sa-si actioneze arma cu raze laser, insa se opri in ultimul moment, lasand mamalianul necuvantator sa se faca nevazut indaratul tufisurilor dese. O grimasa dispretuitoare reprezenta reactia non-verbala a reptilianului biped, care-si smuci nervos arma din agatatoare si-si iuti pasul, decis sa termine cat mai curand mascarada de intalnire de gradul III. Oricum, pentru eventualitatea in care hominizii intentionau sa se intoarca la naveta cu care asolizasera, partenerul lui, Zagun, ii astepta rabdator, dornic sa ii lichideze si sa incaseze astfel grosul recompensei. Dupa cateva masuri solare standard de mers prin desisurile virgine ale junglei acelei lumi primitive, chiar mai arhaice decat era lumea de provenienta a umanoizilor vanati, Erul ajunse intr-o savana vasta, un spatiu de pamant acoperit cu ierburi inalte, si pigmentat, din loc in loc, cu palcuri de copaci si cu tufisuri tepoase. O turma extrem de numeroasa de cornute pastea in mijlocul savanei, aflandu-se sub supravegherea curioasa, atat de definitorie primatelor, a unui card oracaitor de maimute antropoide. Aparitia lui Erul agita deopotriva cornutele cat si primatele care decorau crengile arborilor de la marginea savanei, acestea devenind si mai zgomotoase. Reptilianul le-ar fi parlit blanile cu cea mai mare placere, insa nu dorea sa-si deconspire pozitia fata de urmariti, care nu ar fi putut sa ajunga prea departe. O banda dreptunghiulara, compacta, maronie si fluida se desfasura prin fata ochilor lui Erul. Turma de erbivore se puse in miscare, indreptandu-se in viteza spre un lac aflat drept inainte. Era foarte probabil ca humanoizii sa fi ajuns acolo si sa fi profitat de aceasta sansa pentru a-si potoli setea. Erul isi incorda ochii in directia intinderii de apa, insa nu reusi sa distinga nimic altceva in afara unei suprafete albastru-verzui de lichid malos. Acesta era unul dintre rarele momente in care vanatorul de recompense regreta ca nu fusese inzestrat de natura cu o pereche de analizatori vizuali mai buni. Il injura cu voce tare pe acela dintre haituitii sai care-l izbise cu pumnul in fata, stricandu-i bunatate de focalizator vizual. Doar pretentiile lui estetice de a purta un focalizator tip monoclu, neimplantat, facusera ca instrumentul lui de maximalizare senzoriala sa fi fost pierdut definitiv. Dupa lovitura fulgeratoare monoclul ii cazu in mlastina densa din mijlocul junglei.
Erul incepu sa alerge la marginea savanei, mizand pe camuflarea partiala pe care i-o ofereau crengile arborilor. Ajuns la malul lacului, Erul se adaposti in spatele stufarisului bogat, incordandu-si la maximum sensibilitatea seismica si olfactiva. Nu percepu nimic altceva in afara damfului provenit de la malul de pe tarm si al mirosului mult mai familiar, aproape afrodiziac, de reptila uda, raspandit de truchiurile solzoase masive care pluteau, in parte scufundate, pe panza de apa a lacului. Erul ranji incantat, dorindu-si cu toata puterea mecanica a inimii sale tricamerale ca rudele sale mai tinere sa-i usureze sarcina, in situatia in care imprudentii mamalieni ar fi facut greseala de a fi intrat in apa. Erul scruta lacul, insa din cate reusi sa observe, nu se putea distinge nicio miscare nenaturala la suprafata acestuia. Incepu sa inainteze de-a lungul liniei tarmului, inciudat ca nu izbutise sa dea de urma proscrisilor. Deodata, un miros puternic de sange proaspat ii napadi narile. Isi indrepta privirea in partea opusa a lacului, in directia din care simtise adierea inmiresmata, si fu surprins sa constate ca una dintre masele enorme de carne plutitoare din specia lui sangera abundent la cateva brate de tarm. Unul dintre damnati, care tinea in maini o arma cilindrica, din metal grosolan, tocmai o impuscase, in timp ce colegii lui o luasera deja la sanatoasa pe plaja subtire, din nisip, a lacului. Erul zambi si-si fixa prima tinta, misiunea lui de a ii retrimite pe intrusii astia insolenti in muschiul de la baza arborelui filogenetic urma sa fie mult mai usoara decat incepuse sa creada.
*
Raza laserului decupa de la nivelul umarului bratul umanoidului ochit. Spre sansa lui de moment, fugarul se oprise din alergat si-si intinse mana in jos, probabil pentru a recupera un obiect care-i cazuse in frenezia galopului funest, fapt care ii amana sfarsitul, altminteri inevitabil. Bratul albicios al primatei bipede zacea pe nisipul ud, acoperit cu foliile sale vestimentare, textile si metalice, inutile in atmosfera neasteptat de prietenoasa a astrului. O balta subtire de sange cald izvori din terminatia segmentata a apendicelui mamiferului, suficient de apetisanta incat sa starneasca instinctele si simturile intregii faune reptiliene a lacului. Colegii celui ranit se uitara in directia lui, observandu-l pe Erul, in vreme ce umanoidul mutilat se prabusi pe nisip, ca urmare a socului. Vanatorul de recompense injura enervat. Se zisese cu efectul surpriza al atacului sau, de acum incolo va trebui sa-si valorifice intreaga lui calificare profesionala, de criminal platit, pentru a-si finaliza misiunea. Urmaritii isi culesera de pe jos colegul si-si reluara fuga, intrand direct in padurea care se intindea dincolo de plaja ingusta a lacului. Situatia incepea sa devina neplacuta deoarece maimutoii aveau un avans suficient pentru ca sa prelungeasca urmarirea pentru cateva masuri solare standard. Erul blestema in gand si incepu sa goneasca de-a lungul bancului ingust de nisip. Comunicatorul montat in cavitatea urechii stangi ii vibra continuu, se pare ca era un mesaj de la comandantul aflat pe nava de pe orbita.
“Cum stati cu operatiunea de lichidare, Erul?”se auzira gandurile comandantului, amplificate si transmise de nexusul matricei informationale reptiliene.
“Suntem inca in timpul procesului!”il lamuri Erul, dornic sa se decupleze de la retea cat mai repede, inainte ca reptilianul aflat la comanda misiunii sa intuiasca situatia reala, prin gandurile refulate ale interlocutorului sau.
“Esti sigur?”incerca sa temporizeze comandantul, prelungind convorbirea la maximum.
“Da, ii am chiar acum in raza mea vizuala si risc sa ii pierd, imi pare rau, dar trebuie sa inchid!“transmise mental Erul, asociindu-si gandurile cu un gafait exagerat.
“Atunci, sa auzim numai de bine, ca sa zic asa!“facu comandantul, insa, pana sa apuce sa sisteze conversatia telepatica, Erul decupla comunicatorul.
“Blestematii!”injura din nou Erul, iutindu-si pasul catre jungle deasa, care nu prevestea nimic bun. Era clar ca hatisurile imbacsite ale junglei tropicale ale acestei lumi pierdute in spatiu erau de natura sa ii favorizeze doar pe urmariti, o confruntare intr-un loc deschis nefiindu-le avantajoasa nici la sol, si nici pe orbita. Darun, comandantul misiunii, nu se obosise sa localizeze nava-mama a mamalienilor cat timp sarcina lor, pentru care fusesera contractati de catre Guvern, era aceea de a-i neutraliza, si nu de a le recupera tehnologia in vederea studierii ei ulterioare. Nu, acest din urma lucru, o treaba de detaliu si care necesita cunostinte tehnice superioare, urma sa fie preluata de catre inginerii si xenologii imperiali, singurii care se mai distrau examinand antichitatile zburatoare ale raselor primitive, asa cum se dovedisera pana acum ca fiind toate rasele simiene. Oricum, Zagun se afla la panda, langa vehiculul atmosferic al veneticilor, asa incat orice tentativa a acestora de a se reintoarce pe orbita ar fi devenit inutila.
Dupa o zecime de masura solara standard Erul avea sa intre in jungla, un ecart suficient ca primatele sa fi ajuns indeajuns de departe incat sa-i complice misiunea, altminteri destul de facila. Soarele, de un portocaliu inchis, trecuse de mult de centrul boltei ceresti, asa ca era de asteptat ca intunericul sa se lase in doua sau trei masuri solare, un motiv in plus pentru haitas ca sa-si doreasca lucrul dus la bun sfarsit odata pentru totdeauna. Roiuri de insecte inaripate dansau sacaitor la cateva brate deasupra solului acoperit intr-o mantie verde-albastruie, de vegetatie debordanta. Erul le percepea sub forma unor spirale compacte si fluide, multicolore, vederea lui naturala nefiind capabila sa distinga corpurile lor minuscule suficient de clar. Fiind complet surd, asemeni tuturor congenerilor lui, ramanea imun la myriadele de sunete stridente sau discrete ale junglei, fapt care il ajuta sa se concentreze asupra obiectivului sau. Mamalienii nu ar fi fost deloc interesati sa se tradeze singuri, asa ca Erul se baza doar pe simturile secundare ale altor specii sau pe cele care le lipseau cu desavarsire acestora.
Maimute hidoase, asemeni rudelor lor ceva mai emancipate, stateau spanzurate de cozi, cu capetele in jos, de crengile inalte ale arborilor incarcati de fructe pictate in culori calde. Blanile lor maronii-roscate, cu modele adeseori elegante, le dadeau un aer de noblete nemeritata. Nemaiputandu-se stapani, Erul decapita cu laserul una dintre pocitanii, nemaigandindu-se, in fractiunile unitatii de timp in care cedase impulsului, ca restul turmei va incepe sa caraie intr-un mod exemplar, alertand intreaga fauna simiana, locala sau nu, de pe o raza de cateva segmente spatiale standard. Gurile deschise ale vietuitoarelor arboricole, din care le ieseau regulat limbile rosii, ii indicara reptilianului ca harmalaia trebuia sa fie fost una deplina. Erul se enerva si mai mult, insa-si infrana dorinta de a macelari grupul de maimute gandindu-se ca zarva deja creeata s-ar putea inteti, transformandu-se intr-o cangrena sonora a intregului tinut.
Veni noaptea, iar avantajul speciei sale era acela ca vederea le era la fel de operationala, sau, mai exact, la fel de ineficienta, indiferent de perioada solara. Daca umanoizii nu aveau dispozitive pentru orientarea nocturna, acest lucru ii va asigura un avantaj hotarator. Sprijinindu-se de scoarta unui arbore fructifer masiv, simti in palme o trepidatie puternica, ca si cum cineva ar fi sapat o groapa in pamant cu un burghiu industrial. Erul zambi, realizand ca era foarte posibil ca umanoizii sa se fi refugiat in coroana deasa, ecranata de intuneric, a arborelui. Dintr-un salt, se prinse de creanga cea mai de jos a arborelui, fixandu-si ambele picioare pe spatiul ingust aflat la radacina unor ramificatii urcatoare, dupa care incepu sa inainteze rapid si siletios, incolacindu-si, cand si cand, coada solzoasa, asemeni unui sarpe desprins din coloana vertebrala, pentru a-si stabiliza trupul greu, insa extrem de agil si de flexibil. La vreo doua duzini de segmente spatiale deasupra solului, uitandu-se in sus, distinse cateva forme intunecate care zaceau inerte in niste retele vegetale prinse intre ramurile masive ale arborelui. Categoric, nu puteau sa fie maimute, concluziona Erul, in vreme ce arma cu laser incepu sa ii pulseze rapid, in toate culorile curcubeului. Reptilianul ochi si trase cu nesat in hamacii unduitori producand o ploaie instantanee de carne si de sange rosu, urat mirositor. Un cap acoperit cu un par cleios il lovi pe umar, oprindu-se, prêt de o clipa, in cupola enorma a unei frunze, dupa care-si continua traiectoria descendenta. Frunza, reechilibrandu-se, se inclina din nou, de data aceasta usor, picurand, precum o cupa ceremoniala, sangele rosu-brun, extrem de dens, al mamiferului omorat. Erul racni demential, imbatat de intensele lui instincte de pradator. Reptila continua sa traga, insa nu reusi decat sa provoace o aversa vegetala, de ramuri, fructe si frunze. Un proiectil metalic ii suiera pe langa urechea stanga si se pierdu in aerul umed al noptii. Erul se adaposti indaratul trunchiului, insa gloantele veneau de pretutindeni. Desperati, umanoizii ramasi in viata faceau dovada unor abilitati martiale nebanuite. Ranjind, Erul isi scoase toporul cu raze laser si incepu sa sectioneze trunchiul arborelui. Un cilindru metalic i se infipse in cvadricepsul piciorului drept, si ramase acolo, blocat de musculatura betonata a reptilianului. Erul continua voios sa sectioneze coroana arborelui, decapitandu-l. La un moment dat, in bezna noptii acelei lumi atavice, strapunse de racnetele isterice ale maimutelor si de latraturile unor patrupede carnivore, se auzi un troznet puternic, si o enorma masa vegetala, inalta cat arborii completi ai altor lumi, se prabusi spre pamant, fracturand in cadere ramurile de sub ea.
Cand soarele portocaliu rasari din nou, un peisaj funest avea sa se infatiseze privirilor necuvantatoarelor indigene pe treptele teatrului bataliei de peste noapte. O halca gigantica de arbore atarna suspendata la cateva brate deasupra pamantului, prinsa intre crengile de jos ale arborelui, insa troznind intruna, gata in orice moment sa franga sub greutatea ei ramurile cele mai groase. Bucati de carne insangerate erau dispersate pe frunzele si pe ramurile copacului, iar o haita de carnivore mamaliene devorau oasele unor corpuri umanoide. Doar putin deasupra solului, doua ramuri se intersectasera sub forma unei cruci echilaterale, ramura verticala facand parte din coroana prabusita, iar in mijlocul acestei structuri grotesti, ca intr-un protap pagan, zacea infipt cadavrul unei soparle uriase, cu aspect umanoid. Carnivorele atatate de mirosul sangelui se aburcau pe scoarta arborelui, incercand sa insface friptura imparateasca care le cazuse din cer. Un troznet prelung prevesti colapsul esafodajului vegetal, si un evantai de crengi, frunze si carne lovi solul cu un zgomot puternic, strivind hienele nenorocoase care se aflau la baza arborelui.
Desi era la o distanta de cativa kilometri de locul bataliei nocturne, Zack, singurul supravietuitor, fu infiorat de corul de schelalaituri care se propagasera prin aerul cetos al diminetii.
“Bine ca am scapat de nenorocitul ala!”exclama tanarul, facandu-si singur curaj. “Acum nu va trebui decat sa ajung cat mai repede la naveta si sa o sterg de pe lumea asta ostila! Cine s-ar fi gandit ca localnicii detin o tehnologie militara atat de avansata!”
Pamanteanul isi consulta computerul portabil si o porni spre nord-vest, acolo unde il astepta libertatea.
Back to top